Creierul sub influența ciupercilor — cum resetează psilocibina rețelele neuronale

Getting your Trinity Audio player ready...

Consumul de psilocibină, compusul halucinogen găsit în ciupercile magice, resetează temporar rețelele neuronale din creier care sunt responsabile pentru controlul senzației de timp și de sine, conform unui studiu care a imagisticat repetat creierele a șapte voluntari înainte, în timpul și după ce au luat o doză masivă de drog.

Rezultatele, publicate în revista Nature pe 17 iulie, ar putea oferi perspective asupra motivului pentru care acest compus ar putea avea un efect terapeutic asupra unor afecțiuni neurologice. Cercetătorii „au observat schimbări atât de masive induse de psilocibină” încât tiparele rețelelor cerebrale ale unor participanți la studiu semănau cu cele ale unei alte persoane, spune Shan Siddiqi, neuropsihiatru la Harvard School of Medicine din Boston, Massachusetts. „Nu am mai văzut un efect atât de puternic.” Cele mai multe dintre aceste schimbări au durat câteva ore, dar o legătură cheie între diferite părți ale creierului a rămas perturbată timp de câteva săptămâni.

Psihoterapia cu substanțe halucinogene

Psilocibina este unul dintre mai multe droguri psihedelice, inclusiv LSD, ketamină și MDMA (cunoscut și sub numele de ecstasy), care sunt investigate ca terapii pentru afecțiuni precum depresia și tulburarea de stres post-traumatic. În ciuda datelor promițătoare care au accelerat tratamentele spre aprobat, cercetătorii încă nu înțeleg pe deplin mecanismul care stă la baza efectelor lor terapeutice. Multe studii au investigat cum afectează psihedelicele celulele individuale, dar Joshua Siegel, neuropsihiatru de sistem la Washington University School of Medicine din St. Louis, Missouri, a adoptat o abordare mai largă pentru a analiza cum afectează psilocibina rețelele de neuroni din întregul creier.

Australia va prescrie MDMA și psilocibină pentru PTSD și depresie, în premieră mondială

Siegel și colegii săi au urmărit activitatea creierului a șapte adulți sănătoși înainte, în timpul și după ce au luat o doză mare de psilocibină. Cercetătorii au folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) pentru a obține imagini ale schimbărilor fluxului de sânge în diferite părți ale creierului — un indicator folosit pentru a măsura cum comunică grupurile de neuroni din creier între ei.

Cercetătorii au comparat aceste scanări fMRI cu imagini ale acelorași participanți când nu luau niciun drog sau când luau un stimulant. Ei au descoperit că psilocibina a cauzat desincronizarea grupurilor de neuroni care în mod normal funcționează împreună. Aceste efecte au fost localizate într-un grup de regiuni cerebrale numit rețeaua modului implicit, care este activă de obicei când creierul se află în „odihnă trează” — de exemplu, în timpul visării cu ochii deschiși — mai degrabă decât concentrându-se pe o sarcină. Deși majoritatea neuronilor din această rețea păreau să revină la sincronizare după ce efectele acute ale drogului au dispărut, comunicarea între rețeaua modului implicit și o regiune a creierului numită hipocampul anterior — care este implicată în crearea senzațiilor noastre de spațiu, timp și sine — a fost diminuată timp de săptămâni.

Cercetătorii au mai descoperit că un exercițiu mental numit „încărcare” (grounding), care este utilizat frecvent în terapia psihedelică pentru a diminua efectele neplăcute ale unui drog prin devierea atenției beneficiarului către împrejurimile sale, a diminuat efectele psilocibinei asupra creierului. Acest lucru sugerează că ar putea exista un semnal neuromodulator pe care tehnicile de încărcare pot influența, spune Siegel.

Perspective mai profunde

Deși experimentele anterioare au mai descoperit că psilocibina perturba rețelele cerebrale, acest studiu „oferă o rezoluție și o înțelegere mai profundă a naturii acelei perturbații,” spune Brian Mathur, neuropsihiatru de sistem la University of Maryland School of Medicine din Baltimore.

Abordarea a fost neobișnuită: cercetătorii s-au concentrat pe un număr mai mic de participanți decât cei de obicei recrutați pentru studiile de imagistică cerebrală, optând în schimb să scaneze fiecare participant de aproximativ 18 ori, creând o cantitate uriașă de date pe care autorii au putut să o folosească pentru a-și susține concluziile.

Există un trend ascendent  pentru aprobarea tratamentelor psihedelice — dar nimeni nu știe exact cum funcționează

Mathur avertizează că aceste date nu pot arăta ce anume cauzează beneficiul terapeutic potențial al psilocibinei — dar oferă indicii tentante. „Este posibil ca psilocibina să fie direct responsabilă” pentru schimbările în rețelele cerebrale, spune el — sau poate că creează o experiență psihedelică care, la rândul ei, face ca părți ale creierului să se comporte diferit, adaugă el. Siddiqi este de acord, adăugând că va fi util să se dezlege dacă schimbările de flux de sânge din creier cauzate de psilocibină, măsurate prin fMRI, sau efectele sale directe asupra neuronilor — sau ambele — sunt responsabile pentru perturbațiile rețelelor cerebrale. Siegel speră să conducă experimente suplimentare pentru a investiga efectele psilocibinei asupra creierelor persoanelor cu afecțiuni precum depresia.

„Cel mai bun lucru al acestei lucrări este că va oferi un mijloc pentru ca domeniul să dezvolte ipoteze suplimentare care pot și ar trebui să fie testate,” spune Mathur.